TRADIŢIA 12

"Anonimatul este baza spirituală a tuturor tradiţiilor noastre şi ne reaminteşte neîncetat să plasăm principiile deasupra personalităţilor."

Substanţa spirituală a anonimatului este sacrificiul. Pentru că Cele 12 Tradiţii AA ne cer, în mod repetat, să renunţăm la dorinţele personale în favoarea binelui comun, ne dăm seama că spiritul de sacrificiu - bine simbolizat prin anonimat - este temelia tuturor Tradiţiilor. Tocmai bunăvoinţa dovedită a membrilor AA de a face aceste sacrificii, le dă oamenilor încredere în viitorul nostru.

Dar, anonimatul nu s-a născut din încredere; la început, el a fost pruncul fricilor noastre. Primele noastre grupuri fără nume, de alcoolici, erau nişte societăţi secrete. Candidaţii puteau da de noi numai prin anumiţi prieteni de încredere. Cea mai vagă idee despre publicitate, chiar şi doar pentru munca noastră, ne cutremura. Deşi eram acum foşti băutori, tot mai credeam că trebuia să ne ascundem din calea neîncrederii şi a dispreţului public.

Cînd a apărut Big Book-ul, în 1939, i-am dat titlul de Alcoholics Anonymous (Alcoolicii Anonimi). În introducerea cărţii, se putea citi afirmaţia aceasta: "Este important să rămînem anonimi, deoarece sîntem prea puţin numeroşi în acest moment, pentru a putea face faţă numărului mare de solicitări, ce-ar putea veni după publicarea acestei cărţi. Şi, cum majoritatea dintre noi sîntem oameni de afaceri sau de alte profesiuni, nu ne-am putea achita de sarcinile noastre într-o asemenea eventualitate." Printre linii, putem citi aici, cu uşurinţă, teama noastră ca un număr mare de nou-veniţi ne-ar putea rupe anonimatul.

Odată cu mărirea numărului de grupuri, au crescut şi problemele legate de anonimat. Entuziasmaţi de însănătoşirea spectaculoasă a cîte unui frate alcoolic, discutam uneori aspecte intime şi răscolitoare ale cazului său, care erau de fapt destinate doar urechilor naşului AA. Victima îndurerată declara atunci că încrederea sa a fost trădată. Cînd asemenea povestiri începeau să circule în afara AA-ului, pierderea încrederii în promisiunea de păstrare a anonimatului era gravă. Ea i-a îndepărtat pe mulţi de noi. Era clar, numele şi povestea fiecărui membru AA trebuiau să rămînă confidenţiale, dacă omul dorea acest lucru. Aceasta a fost prima noastră lecţie în aplicarea în practică a anonimatului.

Cu necumpătare caracteristică, totuşi, unii membri noi nu s-au sinchisit deloc de discreţie. Voiau să comunice metoda AA, în gura mare, de pe acoperişuri şi o şi făceau. Alcoolici abia treziţi din ultima beţie, alergau pe toate drumurile, şi-şi spuneau povestea cu înflăcărare, oricui voia să asculte. Alţii s-au grăbit să apară în faţa microfoanelor şi a camerelor de luat vederi. Uneori, trăgeau o beţie lamentabilă şi părăseau grupul, tunînd şi fulgerînd. Din membri AA, deveniseră vedete AA.

Acest fenomen de contrast ne-a forţat să cădem pe gînduri. Se punea limpede întrebarea: "Cît de anonim este nevoie să fie un membru AA?" Maturizarea noastră ne-a clarificat faptul că nu puteam fi o societate secretă, dar era la fel de clar şi că nu puteam fi nici o suită de spectacole de vodevil. Ne-a trebuit mult timp pentru trasarea unei poteci sigure între aceste extreme.

Ca o regulă generală, cel mai adesea, noul-venit voia ca familia lui să ştie imediat ce încerca el să facă. A mai vrut să le-o spună şi altora, care încercaseră să-i ajute - medicului, preotului, prietenilor apropiaţi. Pe măsură ce cîştiga încredere, simţea că era corect să explice noul său mod de viaţă patronului şi asociaţilor din afaceri. Cînd apăreau ocazii de a fi de ajutor, găsea că-i era uşor să vorbească despre AA aproape oricui. Aceste dezvăluiri discrete l-au ajutat să-şi piardă sentimentul de teamă faţă de stigmatul aplicat alcoolismului şi l-au făcut să răspîndească vestea despre AA, în localitatea în care trăia. Mulţi bărbaţi şi femei au intrat în AA, ca urmare a unor asemenea conversaţii. Deşi nu respectau strict litera anonimatului, astfel de comunicări erau în spiritul acestuia.

Dar a devenit evident că metoda din-om-în-om era prea limitată. Munca noastră ca atare, avea nevoie să fie făcută publică. Grupurile AA ar trebui să ajungă repede, la cît mai mulţi alcoolici disperaţi cu putinţă. În consecinţă, multe grupuri au început să ţină şedinţe AA deschise prietenilor interesaţi şi publicului, aşa încît cetăţeanul obişnuit să vadă cu ochii săi despre ce era vorba în AA. Reacţia tuturor, referitoare la şedinţele noastre, era de simpatie şi căldură. Curînd, grupurile au început să primească solicitări, în vederea trimiterii de vorbitori AA, ca să prezinte metoda în faţa organizaţiilor civice, a grupurilor religioase, şi a societăţilor medicale. Pentru ca anonimatul să fie păstrat la aceste tribune, reporterii prezenţi în sală erau avertizaţi să nu folosească nume sau fotografii, iar rezultatul era minunat.

Apoi, au venit primele noastre ieşiri în marea publicitate, care ne tăiau respiraţia. La Cleveland, articolele din Plain Dealer despre noi, au adus grupurilor din localitate cîteva sute de membri noi, peste noapte. Veştile publicate despre cina oferită de Dl. Rockefeller pentru Alcoolicii Anonimi a ajutat la dublarea numărului membrilor, într-un singur an. Faimosul articol semnat de Jack Alexander în Saturday Evening Post a făcut din AA o instituţie naţională. Asemenea omagii au creat ocazii pentru o şi mai mare recunoaştere. Şi alte ziare şi reviste voiau povestiri AA. Companii cinematografice voiau să ne filmeze. Radioul, apoi televiziunea, ne asediau cu propuneri de interviuri. Ce era de făcut?

Cînd a apărut acest val de oferte de a fi prezentaţi ca top al aprobării publice, ne-am dat seama că lucrul acesta ne putea face fie un bine incalculabil, fie un mare rău. Totul avea să depindă de direcţia în care va fi canalizat. Pur şi simplu, nu ne puteam permite să riscăm să-i lăsăm pe membrii noştri să se prezinte pe sine drept nişte messia reprezentînd AA-ul, în faţa marelui public. Instinctul de promotori din noi ne putea duce la pierzanie. Ar fi fost destul ca unul singur să se îmbete în public sau să cadă în ispita de a se folosi de numele AA-ului în interes personal - şi dauna putea fi ireparabilă. La acea altitudine (presă, radio, filme, televiziune), anonimatul - şi numai anonimatul 100% - era unicul răspuns posibil. Aici, principiile trebuiau să vină înaintea personalităţilor, fără nici o excepţie.

Aceste experienţe ne-au învăţat că anonimatul este umilinţa reală în acţiune. Este o calitate spirituală bine infiltrată şi care este nota caracteristică a vieţii AA de pretutindeni. Animaţi de spiritul anonimatului, încercam să renunţăm la dorinţele noastre naturale de distincţie personală ca membri AA, atît printre semenii alcoolici, cît şi în faţa marelui public. Credem că, atunci cînd lăsăm de-o parte aceste aspiraţii foarte umane, fiecare dintre noi poate participa la ţeserea mantiei protectoare, care acoperă întreaga noastră Societate şi sub care putem creşte şi lucra în unitate.

Suntem siguri că umilinţa, exprimată prin anonimat, este cea mai eficace protecţie de care ar putea beneficia AA-ul vreodată.

Intră în contact cu noi

Cluj-Napoca,

Calea Dorobanților 94 sc V ap. 92

: 0374 490901

: 0374 091867

: help@aaromania.ro

Vreau să primesc informații privind viața AA

Search